Ioan 12:21b

Prin umbrele ce cad peste pământ,
Când pașii noștri caută lumină,
Dorim să-Ți auzim cerescul cânt,
Să ne ridici din pulbere și tină.

Nu vrem palate, slavă sau comori,
Nici lauri reci, nici nume de mărire,
Ci să-Ți vedem privirea printre nori,
Și să gustăm din sfânta Ta iubire.

Am vrea să Te vedem când zorii vin,
Când roua spală florile din vale,
Să-Ți dăruim al inimii suspin,
Ca liberi să-Ți aducem osanale.

Am vrea să Te vedem pe drumul greu,
Când crucea ne apasă pe cărare,
Să știm că Tu rămâi cu noi mereu,
Și ne prefaci durerea în cântare.

Să Te vedem în pâinea ce-o-mpărțim,
În ochii celor frânți de suferință,
În orice om pe care îl iubim,
În rodul sfânt ce vine prin credință.

Dar mai presus de toate, vrem să stăm
Sub crucea unde dragostea nu moare,
Și-n rana Ta adâncă să aflăm
Izvorul nesfârșit de vindecare.

Când peste noi se lasă-al vieții-apus,
Și timpul își va strânge-ncet povara,
Să nu vedem doar umbrele de jos,
Ci chipul Tău, ce luminează seara.

Iar când se vor deschide porți de cer,
Și vom păși pe țărmul nemuririi,
Se va sfârși al inimii mister,
În strălucirea veșnică-a iubirii.

Atunci, privind spre chipul Tău slăvit,
Când orice dor va deveni cântare,
Vom înțelege cât ne-ai fost iubit,
Și cât de-adâncă-i sfânta Ta-ndurare.

Și nu va mai fi noapte, nici suspin,
Nici lacrimi risipite în tăcere,
Căci Tu vei fi al inimilor crin,
Lumina fără umbră și durere.

Dany Căpătan